ACADEMIA ROMÂNĂ

SECȚIA DE ȘTIINȚE ISTORICE ȘI ARHEOLOGIE

INSTITUTUL DE ISTORIE „gEORGE bARIȚ”

CLUJ-NAPOCA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

viața social-economică a timișoarei, 1918 - 1940

 

 

REZUMAT

 

 

 

 

 

 

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC                                           CANDIDAT

            C.S.  i DR. GHEORGHE iANCU                                       cAMIL PETRESCU

 

 

 

 

 

 

CLUJ-NAPOCA

2008

 

Cuvinte cheie: Timișoara, Banat, interbelic, structură economică, industrializare, industrie, întreprindere, sistem bancar, comerț, căi de comunicație, modernizare, structură socială, diferențieri sociale, condiții de viață, mișcări sociale.

 

 

Timișoara a dobândit încă de la începutul secolului al XVIII-lea, la scurt timp de la cucerire, un rol însemnat. A fost un oraș important din punct de vedere economic, din timpul ocupației habsburgice și până în prezent.

Primele manufacturi au fost întemeiate prin inițiativa primului guvernator al Banatului, Florimund de Mercy.

Înființarea manufacturilor și activitatea lor, vreme de peste un secol, a contribuit la îmbogățirea și dezvoltarea edilitară a Timișoarei și la schimbări evidente în structurile sociale, dar și în condițiile de viață a unei părți a populației. Pe lângă progresul economic evident, activitatea industriei manufacturiere a generat consecințe și în plan social. S-a conturat și afirmat, în timp, o categorie socială restrânsă ca număr de persoane și familii, alcătuită din întreprinzători particulari sau arendașii manufacturilor, din meseriași calificați și specialiștii prinși în activitatea acestora, care au dobândit, treptat, o bună stare materială și o poziție consolidată în viața publică a orașului.

Încorporarea Banatului la Ungaria (1778–1780), a determinat încetinirea ritmului de întemeiere a unităților manufacturiere în orașul Timișoara, în primul rând pentru că s-a restrâns, până aproape la dispariție sprijinul primit de la autoritățile de stat.

În secolul al XIX-lea o mare parte a întreprinderilor manufacturiere își modifică profilul producției. Acestea s-au reorientat și s-au adaptat la noile cerințe ale acestui secol, punând un accent mărit pe înzestrarea tehnologică, evoluând spre industria de fabrică. În activitatea industrială s-a dobândit o însemnată experiență în realizarea unor bunuri materiale precum: produse din piele, săpun, bere, cărămizi, ulei, lumânări, mătase ș.a. Unele din profesiunile axate pe realizarea acestor produse aveau la Timișoara o vechime de peste un secol. Exista, deci, o forță de muncă cu experiență și pregătire profesională, capabilă să asigure progresul industrial.

Realitatea industrială existentă la Timișoara în această perioadă demonstrează faptul că orașul dispunea de un potențial uman și economic bine conturat, de resurse importante de materii prime și forță de muncă pregătită profesional, de resurse financiare capabile să asigure dezvoltarea, sub toate aspectele, în deceniile următoare. Evoluția industrială din Timișoara până la sfârșitul primului război mondial, importanta dezvoltare înregistrată de această ramură economică își află temeliile în experiența acumulată până la mijlocul secolului al XIX-lea, în nivelul atins de activitățile prelucrative cu caracter industrial.

România după Primul Război Mondial se prezenta ca o țară slab dezvoltată industrial, agricultura rămânând ramura de bază a economiei. Aceasta a fost și cauza care a determinat eforturile pentru dezvoltarea industriei, dar și a altor ramuri, cum ar fi sistemul financiar, comerțul, transporturile. Aportul Banatului și al Timișoarei a fost considerabil.

Perioada dintre 1918-1928 a fost una de creștere treptată a producției economice, urmată de un recul datorat crizei economice din anii 1929-1933 și de o nouă creștere a producției industriale după 1933 și până la declanșarea celui de-al doilea război mondial și intrarea României în acest conflict. Creșterea de care vorbim nu a avut o evoluție constantă și un sens ascendent în toate ramurile industriale, ci au fost și momente de criză.

După anul 1918 și-au continuat activitatea unele întreprinderi fondate înainte de Marea Unire, dar au luat naștere și altele. Dintre acestea unele vor evolua, devenind puncte de reper pentru viața economică timișoreană, altele vor avea o existență efemeră. Toate au contribuit însă la evoluția generală a țării.

Industria alimentară a fost o ramură industrială foarte bine reprezentată la nivelul Timișoarei. Au funcționat multe întreprinderi de acest gen, unele de renume pe plan local, dar și la nivel național. Potențialul acestora se explică prin faptul că există o tradiție în acest domeniu, evidențiată de continuitate, investiții relativ mici și forță de muncă bine pregătită, precum și de necesitatea de a servi cu produse alimentare piața internă care oferea un mare debușeu. Produsele realizate erau variate: salam, ulei, pâine, bomboane, conserve, făinoase, gheață etc.

            Industria alcoolului, era o ramură industrială care a funcționat foarte bine, chiar în perioadele de criză, acest lucru reieșind din faptul că producția a avut constanță și nu a suferit scăderi semnificative. Dezvoltarea ei s-a datorat și protecției vamale, care a împiedicat importul, dar și datorită interdicției de a fabrica băuturi din esențe sintetice, astfel că fabricile, având materii prime-spirt, vin și fructe-au putut să se dezvolte. Întinsele livezi cu pruni și alți pomi fructiferi din Banat au asigurat materie primă abundentă și ieftină. Exista și o veche tradiție în producerea spirtului și a produselor alcoolice.

Industria chimică a constituit o altă ramură industrială prezentă în Timișoara, cu numeroase întreprinderi. Se producea asfalt, carton asfaltat, mozaic, cărămidă, sticlă etc. Progresele realizate în acest domeniu pot fi explicate și prin existența unei tradiții, a lucrătorilor calificați și nu în ultimul rând, prin progresul general al societății. Intensa activitate din domeniul construcțiilor din Timișoara și din întregul Banat după 1918 a asigurat o piață avantajoasă pentru desfacerea produselor și condiții pentru creșterea producției.

Industria electrotehnică a fost o ramură industrială importantă, relativ nouă, dar în continuă expansiune. Întreprinderile din Timișoara au dobândit o bună reputație prin calitatea produselor. Întreprinderile se ocupau cu fabricarea mașinilor, aparatelor, conductelor și a diferitelor articole electrice, pentru producerea, transformarea, acumularea și transmiterea energiei electrice, a mașinilor electrice (dinamuri, electromotoare, transformatoare etc.), aparatelor telefonice, telegrafice, de semnalizare, a elementelor galvanice etc.

Industria hârtiei era o ramură industrială care se dezvoltă în special după anul 1918, specialitatea fiind arta grafică, tipografia, cartonajul etc. Progresul realizat în acest sector este urmarea unor cauze favorabile, cum ar fi: extinderea instituției școlare, a instituțiilor administrative, a sectoarelor mari consumatoare de produse din hârtie.

Industria lemnului a continuat o tradiție mai veche în această zonă, la care se adaugă faptul că există întinse suprafețe împădurite, ceea ce asigură materie primă în mari cantități. Până la primul război mondial fabricile timișorene de trăsuri și mobilă erau renumite în numeroase țări europene. S-au produs: mobile, tâmplării, trăsuri, orgi, harmonici.

Industria metalurgică a fost reprezentată în Timișoara în special prin ateliere și fabrici producătoare de articole din metal, neexistând mari turnătorii sau mari întreprinderi producătoare de mașini. De asemenea, trebuie precizat rolul deosebit de important pe care îl are industria metalurgică față de celelalte industrii, asigurând, prin producția realizată, produse ce permit funcționarea altor ramuri, a industriei chimice, a industriei electrotehnice, a transporturilor etc. S-au produs clopote, lanțuri, obiecte turnate etc.

Industria pielăriei era bine dezvoltată, ca de altfel toate cele care țin de industria ușoară. Industria pielăriei avea un mare potențial, avea tradiție, la care se adăuga bogăția materiei prime, ca o consecință a creșterii numărului vitelor. Specializarea acestei industrii a fost tăbăcăria, producerea de încălțăminte și mănuși.

Industria textilă și de confecții a fost cea mai dezvoltată ramură industrială timișoreană. Această apreciere poate fi făcută din mai multe perspective, cum ar fi: un mare număr de întreprinderi textile, cel mai mare număr de oameni ocupați în acest sector, cel mai mare capital investit etc. Acest sector industrial a produs pălării, ciorapi, tricotaje, stofe, postav etc. Explicația o aflăm în tradiția și renumele internațional dobândit de unele întreprinderi, ceea ce a asigurat un bun plasament al produselor pe piață, în materia primă abundentă avută la dispoziție prin intensa creștere a oilor, întinsele suprafețe cultivate în Banat cu in și cânepă.

Activitatea financiar-bancară era o componentă importantă a vieții economice. Dincolo de activitatea concretă a băncilor trebuie să reținem și rolul și locul pe care l-au avut în întregul context economic.

După Marea Unire, s-au produs schimbări în ceea ce privește sistemul bancar din Banat. Și-au încetat activitatea unele bănci, iar altele au fost preluate, în parte, ca structură, de către capitalurile marilor corporații bancare din vechiul Regat, devenind în timpul simple sucursale.

În perioada interbelică, pe fondul dezvoltării economice generale, instituțiile bancare își amplifică activitatea. Progresul este cantitativ, în sensul sporirii numărului de unități și al capitalului posedat, dar și calitativ, constând în diversificarea activităților de credit și a implicării în sectoare economice noi.

Timișoara a fost unul dintre cele mai importante centre comerciale ale României Mari, adevărată placă turnantă a comerțului românesc cu Europa Centrală și Apuseană.

Statul român s-a implicat în susținerea comerțului, mai ales a celui exterior. În ceea ce privește comerțul intern, acesta a fost lăsat în linii mari în seama agenților economici. Comerțul exterior s-a desfășurat într-un cadru juridic, din care făceau parte tarifele vamale, convențiile, acordurile și aranjamentele comerciale.

Analizând viața economică a României în general, și a Banatului și a Timișoarei în special, constatăm că pentru dezvoltarea economiei, pentru creșterea economică nu este necesară doar dezvoltarea industriei sau a agriculturii. Astfel un rol important îl ocupă căile de comunicație.

Politica transporturilor a fost în perioada interbelică, dominată de efortul de refacere a capacității de transport și de a o dezvolta în concordanță cu noile realități social-economice. Căile de comunicație cuprind totalitatea mijloacelor rutiere, feroviare, fluviale, maritime, aeriene, precum și rețeaua de conducte.

Transporturile completează cercul vieții economice. Întreprinderile au nevoie de materii prime, iar produsele finite atât ale industriei cât și cele ale agriculturii trebuie transportate pentru a putea fi vândute.

Principala preocupare la începutul perioadei interbelice a fost, în special în zona Banatului, refacerea rețelelor de cale ferată, de drumuri, afectate de război și apoi racordarea acestora la căile de comunicații din România, dar și păstrarea legăturilor, pe calea ferată, pe calea rutieră și pe calea apei, cu Europa. O altă preocupare a fost dezvoltarea sistemului de transport, sporirea numărului de kilometri de drumuri rutiere și feroviare, reducerea timpilor de transport, creșterea parcului auto și de material rulant. De asemenea, s-a urmărit crearea unor legături eficiente între sistemele de transport, a unor spații în care să se realizeze transferul între sistemul feroviar, cel rutier și cel fluvial. Apreciem că s-a realizat o dezvoltare și modernizare a căilor de comunicație, dar nu la nivelul necesităților, pentru a acoperi eficient nevoile economiei naționale. Cei mai mici pași au fost în domeniul transportului aerian, deși a fost recunoscută utilitatea acestuia.

Am urmărit și aspecte legate de viața socială. În acest sens ne-am oprit asupra diversității etnice și confesionale a locuitorilor orașului, dar și asupra evoluției relațiilor dintre patroni și muncitori, rolul pe care-l joacă aceștia în societate, modul în care au fost rezolvate tensiunile generate de criza economică, precum și alte probleme, sărăcia, șomajul, implicarea autorităților în ridicarea calității vieții în Timișoara.

Apreciem că, în perioada interbelică, cu excepția anilor de criză economică și după anul 1938, sensul general ascendent al calității vieții a continuat. Societatea timișoreană a beneficiat de noile componente ale civilizației moderne. Dezvoltarea economică însemnată atrage forță de muncă și asigură venituri salariale destul de bune, un nivel de trai decent pentru o parte destul de mare a populației. Înmulțirea rapidă a întreprinderilor industriale sau comerciale individuale, a societăților pe acțiuni a consolidat pozițiile păturii bogate deja existente înainte de Marea Unire, sporită acum cu noi patroni, liberi profesioniști și persoane cu venituri mari, iar pătura bogată și cea mijlocie și-au consolidat pozițiile, și–au ridicat standardul de viață.

Timișoara, a fost un oraș cosmopolit, aici trăind o populație diversificată etnic, confesional și social. Această populație, indiferent de profesie, pregătire, naționalitate sau confesiune, de rolul economic jucat, de forța economică, s-a preocupat de a-și asigura o viață cât mai bună și o creștere a nivelului de trai și a calității vieții.

În realizarea acestei teze, referitoare la perioada interbelică, am pornit de la premiza că este nevoie de o nouă abordare a problemelor de natură economică și socială. De asemenea, ne-am propus să realizăm o lucrare care să grupeze informațiile existente, dar și să facem cunoscute noi informații. Am dorit să arătăm locul și rolul pe care l-a jucat Timișoara în viața economico-socială a României. Teza de doctorat este împărțită în patru capitole, la care se adaugă introducerea, concluziile, bibliografia și anexele.

Capitolul I, STRUCTURĂ DEMOGRAFICĂ ȘI PROGRES SOCIAL – ECONOMIC LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX – LEA, este format din două subcapitole: Populația Timișoarei în primele două decenii ale secolului al XX-lea și Structura economică. În acest capitol am prezentat situația socială și economică din Timișoara, înainte de Marea Unire. Am urmărit să scot în evidență, prin statistici și prin documente din perioadă, existența unei structuri sociale și economice, care a reprezentat baza de la care s-a pornit în perioada interbelică. Timișoara, avea o populație eterogenă, diversificată etnic, confesional și ca pregătire, capabilă să se reorienteze la noile realități, de după 1918. De asemenea, exista o puternică viață economică, dezvoltată în toate sectoarele, industrie, comerț, bănci. Așadar, în perioada interbelică, apreciem că a avut loc o continuare a activității anterioare. Evident că s-au produs schimbări și transformări determinate de situația nou creată, atât în plan intern, cât și în plan internațional.

Capitolul al II-lea, intitulat, DINAMICA INDUSTRIALĂ ÎN TIMIȘOARA ÎNTRE 1918-1940, este structurat pe trei subcapitole: Consecințele Primului Război Mondial, Organisme instituționale de coordonare economică și Evoluția industriei în Timișoara între 1918-1940. Acesta reprezintă un capitol important al lucrării, bazat în mare măsură pe materialul inedit, de arhivă, și pe interpretarea acestuia, dar și a unor date statistice. În primul subcapitol este prezentată situația din Timișoara, ca urmare a războiului și consecințele pe care acesta l-a avut asupra vieții economice și sociale din oraș. A fost un moment de răscruce pentru oraș și pentru locuitorii lui. Războiul în sine, perioada ocupației sârbe, instaurarea administrației românești și dispariția vechilor piețe, a însemnat începutul unei noi etape.

În al doilea subcapitol am analizat principale instituții care coordonează viața economică și socială a orașului, de la cele centrale (Consiliu Dirigent, apoi Ministerele, Centralele etc.) până la cele locale (Primăria, Camera de Comerț și Industrie Timișoara, asociațiile profesionale etc.).

Al treilea subcapitol, conține o prezentare a celor mai importante întreprinderi din Timișoara, împărțite pe domenii de activitate. Ne-am oprit atât asupra întreprinderilor private, cât și asupra unor întreprinderi ale Primăriei. Am realizat un scurt istoric al acestora, am prezentat activitatea, producțiile și bilanțurile anuale.

Capitolul al III-lea, SISTEMUL BANCAR, COMERȚUL ȘI CĂILE DE COMUNICAȚIE DIN TIMIȘOARA, 1918-1940 este la rândul său împărțit în trei subcapitole: Sistemul bancar din Timișoara, 1918-1940, Comerțul în Timișoara, 1918-1940, și Căile de comunicație din Timișoara, 1918-1940. În acest capitol, ne-am preocupat să cuprindem și alte ramuri ale vieții economice, foarte importante pentru înțelegerea fenomenului economic și care sunt complementare industriei, dar își și întrepătrund activitatea cu aceasta.

În primul subcapitol, prezentăm sistemul bancar timișorean interbelic, principalele bănci, activitatea lor și rolul jucat în viața economică și socială a Timișoarei. Subcapitolul al doilea, surprinde activitatea din domeniul comercial, statistici, tipuri de firme etc. și nu în ultimul rând rolul jucat de comerț în economia orașului. Al treilea subcapitol a fost dedicat sistemului de comunicații, în special transporturile, cu o atenție mai mare acordată portului Timișoara, principal centru, în această perioadă, atât de transport, cât și de comerț.

Ultimul capitol al lucrării, al patrulea, intitulat, STRUCTURA SOCIALĂ ȘI CONDIȚIILE DE VIAȚĂ ÎN TIMIȘOARA, 1918-1940 este împărțit în două subcapitole: Categoriile sociale din Timișoara, Diferențieri sociale și condițiile de viață. În primul subcapitol, am realizat o trecere în revistă a categoriilor sociale din oraș, pe bază statistică și după informații de arhivă, prezentând evoluția din perioada interbelică, determinată de schimbările generale ale societății. Cel de-al doilea subcapitol, scoate în evidență diferențierile existente între categoriile sociale și de aici, modul diferit de trai, de locuire, de preocupări etc. Legat de această problemă, apare conflictul dintre categoriile sociale, manifestat sub mai multe forme, prin tensiuni sociale, prin greve. Nu în ultimul rând, ne-am oprit asupra căilor de rezolvare a problemelor apărute în societatea timișoreană.

Anexele cuprind hărți și imagini ale unor întreprinderi din epocă.

Demersul nostru a fost unul anevoios, cea mai mare parte a informațiilor fiind preluate din presa vremii, statistici, anuare, dar mai ales din documentele de arhivă. De asemenea, am întâmpinat și o altă problemă, aceea a dispariției a numeroase documente, în anii regimului comunist. Prin naționalizare întreprinderile au fost trecute în proprietatea statului, dar au fost și comasate, astfel că din două, trei sau chiar mai multe întreprinderi a fost realizată una singură. În aceste condiții s-a produs și o grupare a arhivelor, o triere a lor și din păcate distrugerea unei părți. Datorită evoluției economice de după 1989, numeroase întreprinderi au dispărut, astfel încât nu am mai putut verifica situația la fața locului. O altă problemă cu care ne-am confruntat, a fost aceea a imposibilității studierii anumitor fonduri arhivistice, nefiindu-ne permis accesul pentru că în dosare sunt referiri la numele și datele unor persoane aflate în viață. Astfel nu am putut afla informații, credem interesante, mai ales în ceea ce privesc băncile din Timișoara.

Considerăm, că lucrarea de față realizează o monografie a vieții economice și sociale din Timișoara interbelică, pe baza unor informații primare, care în cea mai mare parte nu au mai fost utilizate, ceea ce conferă tezei un caracter original. De asemenea, analiza fenomenului economico-social, contribuie la prezentarea istoriei locale.

Considerăm că prin această lucrare ne aducem contribuția la istoria locală. Am deschis o temă de cercetare care va putea fi continuată în condițiile în care vom reuși să intrăm și în posesia altor informații, care în prezent nu sunt oferite spre studiu. De asemenea, credem că am realizat o imagine sugestivă a ceea ce a însemnat Timișoara interbelică, atât cu elementele pozitive, cât și cu cele negative.